Relatia intre doua persoane este ceva frumos, care necesita timp, vointa si, intr-o anumita masura, sacrificii. As fi tentata sa zic ca acest lucru nu este cu adevarat atunci cand ai o relatie in care ambii parteneri sunt implicati in acelasi fel, in acelasi mod, in care fiecare iubeste la fel. Dar, o astfel de relatie este rara, aproape imposibila. Pentru ca, in orice cuplu, unul din cei doi iubeste mai mult decat celalalt, se implica mai mult. Suntem toti personalitati prea puternice – unii mai mult ca altii – ca sa nu fie asa.
In fiecare relatie, de multe ori, se renunta la ceva, de preferinta de placere, nu de nevoie sau din obligatie. Este totusi ceva de inteles, pentru ca atunci cand esti singur, iti faci programul in asa fel incat sa poti sa iesi cu prietenii, sa ai timp pentru tine, practic, sa ai tot timpul ceva de facut, si sa nu depinzi de altii, sa nu stai sa-i astepti. Cand esti intr-o relatie, lucrurile incep sa se schimbe.
Trebuie sa iei in considerare si timpul si prioritatile parternerului, iar, de multe ori, acest lucru presupune o schimbare in programul si in stilul tau de viata; in fond, ce faceai atunci cand erai singur nu poate sa fie total compatibil cu viata intr-un cuplu. Pot exista lucruri compatibile, cum ar fi ziua fetelor, in care iesi cu prietenele tale intr-un club sau va intalniti sa vorbiti, sau ziua in care joci poker cu baietii, dar nu vei mai face niciodata toate lucrurile pe care le faceai cand erai singur.
Insa, partea buna este ca esti deschis spre a face lucruri noi, lucruri pe care le poti face doar in cuplu, sau care sunt mai dragute de facut in cuplu, lucruri dupa care tanjeai cand vedeai cuplurile, si lucruri pe care ai vrut mereu sa le faci, dar nu aveai cu cine anume.
Iar pentru a va crea un program impreuna, pentru a avea o viata impreuna, inevitabil, se produc unele schimbari. Poate ca tie nu iti place o prietena de-a lui, sau lui nu ii place ca tu ai multi prieteni baietii. Sigur, puteti sa vorbiti intre voi si sa rezolvati astfel de “neintelegeri”, dar, in mod clar, tu nu trebuie sa ii impui lui sa nu o mai vada pe respectiva – sau, sa pastreze relatia cu fosta(ele), asta e ceva ce trebuie el sa-si dea seama ca nu e bine sa mai faca, daca pe tine te deranjeaza mult –, la fel cum nici el nu iti poate impune sa nu te mai vezi asa de des cu prietenii tai baieti.
Se mai pot face compromisuri, gen il iei si pe el sa-i cunoasca pe amicii tai, cine stie, poate chiar se va imprieteni cu cativa dintre ei, iar el nu mai vorbeste cu fosta (ceea ce, de cele mai multe ori, este, oricum, recomandat). Dar, solutia cea mai proasta ar fi ca tu sa cedezi, si el sa nu faca nimic, sau invers.
Problema este ca, de cele mai multe ori in dragoste, cedeaza cel care iubeste cel mai mult. Nu cel care este cel mai slab din fire ca persoana, nu cel care este cel mai ocupat la servici, nu fata in mod obligatoriu. Nu, cedeaza cel care simte ca iubeste cel mai mult, cel care simte ca fara dragostea partenerului nu poate trai, nu poate respira, nu ar putea supravietui. Pentru ca a ceda, in acest caz, nu este neaparat perceput ca un efort, cel putin nu la inceput.
Cedezi pentru ca asa simti, pentru ca o faci din iubire. Te bucuri la inceput, iti imaginezi cat impresionat o sa fie partenerul, cat de mult o sa aprecieze gestul tau, si cat de mult o sa influenteze acest lucru relatia voastra, in bine, desigur. Sau, poate nici nu te gandesti ca partenerul o sa fie recunoscator, de multe ori, daca iubirea e foarte mare (si asta se intampla foarte mult la inceput), cedezi gandindu-te ca asa e normal, ca asa e frumos, ca asa se cuvine.
Dar exista dezavantaje. Partenerul va lua gestul tau nu ca pe un lucru dragut, ci ca pe un lucru normal. Si cu cat cedezi mai mult, incepand cu chestii minore, cum ar fi sa vezi un meci de fotbal cu el, pentru ca joaca echipa lui preferata si ajungand la chestii cat mai majore pentru voi doi, cu atat va fi mai greu sa-l dezobisnuiesti. Pentru ca deja totul a intrat intr-o rutina a normalitatii. Iar, orice ai face, iti va fi greu, odata ce te prinzi ca incepi sa te pierzi, ca tu esti persoana care face cele mai multe – sau toate – sacrificiile si cedeaza cel mai des, sa revii la normalitate, la o relatie in care fiecare cedeaza cate putin la ceva.
O relatie normala inseamna si sa renuntam, uneori, la chestii mici, chestii fara de care putem trai, care nu sunt vitale, dar care insemnau ceva pentru noi inainte. O relatie normala inseamna ca eu renunt la ceva, dar renunti si tu dupa aceea. Nu ca o regula, ci pentru ca asa iti vine normal, pentru ca asa simtim.
Si, nu ne deranjam sa tinem cont ca tu ai renuntat la mai multe chestii decat mine sau viceversa, sau, uneori, nici nu percem gesturile noastre ca o renuntare; pentru ca suntem prea preocupati sa fim fericiti noi doi in relatie, sa ne simtim bine, si sa nu simtim ca eu cedez prea mult sau tu sa simti ca se poate intampla orice si poti orice pentru ca eu voi renunta la ceva mereu daca tie iti convine asa. Nu, nu!
Dar, totusi, chiar daca ne putem apropia de egalitate la cedarile intr-o relatie, cel, mai mult va ceda intotdeauna cel care iubeste cel mai tare; e o lege nescrisa dar dovedita mereu.