Bataia Nu Este Rupta Din Rai

În momentul în care m-am întors în România din S.U.A., am fost surprinsă de o diferenţă culturală izbitoare. În 38 de ţări este interzis prin lege să loveşti un copil.

Acele ţări sunt: Suedia, Albania, Austria, Finlanda, Danemarca, Latvia, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Norvegia, Islanda, Olanda, Ungaria, Nouă Zeelandă, Malta, Spania, Portugalia, Croaţia, Grecia, Cipru, Germania, Republica Moldova, Macedonia, Malta, Israel, Luxemburg, Lichtenstein, Polonia, Tunisia, Kenya, Congo, Sudanul de Sud, Venezuela, S.U.A., Costa Rica, Togo, Turkmenistan şi…România.

În România, cu toate că legislaţia încearcă să protejeze copilul împotriva abuzului fizic şi emoţional, a îi aplica o pedeapsă corporală, ca şi formă de disciplină, este social acceptabil.

NU este o concluzie pe care am tras-o pripit, este o realitate la care eu, ca şi mulţi alţi părinţi, am fost expusă în nenumărate situații. Unele în care am reacţionat şi unele în care mi-a fost imposibil să intervin. Am văzut copii loviţi în parcuri, în supermarket-uri, copii bătuţi în maşini.

Ba mai mult, am auzit părinţi spunând :”îţi rup urechile” sau “ ajungem noi acasă şi vezi tu ce bătaie mănânci”, sub privirile admisibile ale celor din jur. Copilul se plimbă în continuare cu părintele, care l-a ameninţat cu o consecinţă atroce.

Uneori, această consecinţă se concretiza, alteori nu, ceea ce detemina ca acel copil să adopte un comportament conturat de această inconsecvenţă, care uneori îi aducea repercursiuni teribile, iar alte ori, doar vorbe în vânt ( vorbe la fel de puternice, ca o lovitură în sine).

De multe ori, mi se părea că părinţii agresori erau într-un fel presaţi să ia măsuri de către privirile celor din jur.

Poate că aceste priviri nu le cereau să îşi disciplineze copilul cu agresivitate, însă, atunci când un părinte este obosit, nesigur pe ceea ce face şi simte că va avea un eşec în educaţie şi disciplină în văzul tuturor, acesta este la rândul său vulnerabil emoţional. În momentul în care acest părinte îşi pierde controlul, iar acest lucru pare acceptabil, şansa de repetabilitate a acestei reacţii este ridicată.

În momentul în care este nesigur, dar i se dă de înţeles că pierde controlul ( pe care iraţionalul provocat de teamă îl va determina să creadă că toţi ceilalţi îl au ), va avea tendința să încerce să recâştige acest control instantaneu, printr-o reacţie abruptă şi rapidă, care de multe ori, poate să devină agresivă.

AGRESIVITATEA NU ADUCE PACE.

Pentru ca agresivitatea să rezolve vreun conflict, o parte din cele două implicate în acest conflict, trebuie să fie atât de agresivă încât să eradicheze complet conflictul existent prin anihilarea părţii adverse. Putem face acest lucru cu o fiinţă umană? Putem să ne anihilăm complet copilul prin agresiune? Este constructivă, utilă şi îl ajută să înveţe ceva nou, aplicabil în viitorul existenţei sale, o reacţie agresivă a unui părinte?

Aş vrea să discut în detaliu despre acest subiect în editorialul acestei luni, oferind totodată alternative, suport şi resurse, în decursul lunilor următoare, pentru a reuşi împreună să schimbăm puţin câte puţin lumea din jurul nostru.

Voi analiza acest subiect din mai multe perspective: teoretică, practică şi filosofică. Apoi, într-o serie de articole referitoare la acest subiect, voi explica funcţionalitatea metodelor alternative.