În ziua plecării, pe lângă laptop, bocanci și rucsacul meu gigantic, am luat după mine și un borcan de prejudecăți legate de stilul parizian, pe care am reușit însă să-l golesc aproape de tot până la întoarcere. Au mai rămas câteva acolo, pe fund, dar sper ca o viitoare vizită în Paris să ma lase cu el scurs și frecat bine cu detergent.
Una dintre primele de pe listă era legată de cafenele, care trebuiau să fie boeme, chic, cu specialități excelente și, evident, cu chelneri nepoliticoși. N-am nimerit-o deloc. Primul șoc a fost legat de faptul că toate, dar absolut toate arată exact la fel! Și nu mă refer aici la dimensiuni, care am înțeles că sunt standard, mai mult sau mai puțin, din cauza reglementărilor Primăriei. Decorurile, amplasarea mobilierului, chiar și meniurile, pentru Dumnezeu, sunt atât de asemănătoare încât ai impresia că te afli într-un labirint cu oglinzi!
Ai observat diferența? NICI EU!
Am testat-o pe prima vizavi de Pompidou, când mi-am dat seama că am mare nevoie de o pauză de relaxare și de orientare pe hartă 😛 Arăta cam așa…
…și a fost și prima mea încercare de cafe creme, o chestie foarte răspândită și apreciată prin țara lui Eiffel, dar care mie mi s-a părut a fi doar un biet latte macchiatto. Tot la italieni ajungem, domne…
Din ciclul lucrurilor pe care nu le poți rata în Franța, și ținând cont de faptul că la fiecare pas cuvântul „cafe” este înfrățit cu „salon de the”, am zis să mă arunc cu papilele gustative înainte și în zona asta, puțin cam nefamiliară mie. Întâi am încercat un ceai mille fruits, care mi-a distrus total așteptările. N-avea niciun gust și mirosea a șvaițer. Apoi, la insistențele localnicilor, am încercat și un ceai de mentă to-go. Singura chestie cu mentă pe care o tolerez este pasta de dinți, așa că dac-aș zice că am fost sceptică m-aș arunca în eufemisme. Totuși, ceaiul ăsta a fost atât de bun, încât nu știu cum o să mai pot trăi fără el!
Ultragiată de faptul că peste tot găseam bere de toate națiile, mai puțin franțuzească, am ținut morțiș să forez în toate cotloanele Parisului ca să dau de o bere autohtonă. O simplă întrebare mi-a ușurat căutările, și astfel am dat de 1664, cea mai vândută bere franceză, care s-a dovedit a fi tare, tare bună!
Dacă pornești la drum spre Orașul Luminilor (și al îndrăgostiților, broaștelor și multor altor chestii) și ai chef de explorat și această latură a lui, află că o să rămâi cu ceva timp liber :P. De asemenea, îți recomand să te pregătești de multe țigări fumate în stradă (în cazul în care suferi de acest viciu) și de un program de cârciuming scurtat. Adică până în jurul orei 11.
Bad Girl of March
Salutările mele!
Numele meu este Nico și da, sunt o „bad girl”…doar atunci când e cazul! 😛
În rest, ascult mult (MULT!) heavy metal și rock alternativ, citesc ce-mi pică-n mână, ies cu prietenii și plec din orașul ăsta „magic” de fiecare dată când am ocazia. Sunt „pirată” convinsă și, crede-mă, n-ai fost la o petrecere adevărată dacă n-ai prins și una cu mine!
Ah, și da, în caz că nu te-ai prins încă, sunt pasionată de motociclism și sper să devin posesoarea unui motor cât de curând! Așa că stai departe din calea roților mele, ok?