CUM A FOST, DE FAPT, LA „I AM THE ROCKER”

Anul ăsta avem noroc și sunt anunțate multe concerte tari. I Am The Rocker, de exemplu, era unul dintre cele mai așteptate festivaluri de rock ale verii. Cu nume mari gen Dream Theater, Skindred, Mayhem, Carcass, Kamelot, warm-up party-uri anunțate în toate orașele mari, entuziasmul rockerilor atingea cote maxime și toată lumea vorbea despre asta.

Dar, surpriză – cu prea puțin timp înainte de eveniment s-a anunțat o „reconfigurare” a festivalului. Singurul lucru care a rămas nechimbat a fost warm-up party-up: trupa lui Mike Terrana cu Kempes care promiteau un show tribut în memoria lui Ronnie James Dio, după care urma un „jam session inedit” cu cei de la White Wall, toate astea in Silver Church.

Cât despre schimbări… pe scurt, aproximativ toți headlinerii au lipsit. E destul de nasol să fii anunțat cu o zi înainte de eveniment ca festivalul pe care îl așteptai cu nerăbdarea unui copil în ajunul Crăciunului s-a cam dus dracu’. Așa că oamenii au reacționat urât de tot și pagina de Facebook a celor de la Phoenix Entertainment s-a umplut de hatereală. Totuși, în apărarea lor, au făcut ce au putut ei mai bine și au transformat o situație de tot căcatul într-un mini-festival chiar reușit, dacă mă întrebi pe mine.

Bad Karma a fost prezentă la eveniment – evident. În prima zi ne-au cântat Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Arkona și cu Hatemode. Nu s-a mai ținut la Romexpo pentru că nu mai avea niciun sens, ceea ce m-a bucurat teribil. Mi se pare că locul ăla distruge atmosfera oricărui concert/festival. Da, înțeleg că nu dispunem de locuri mai decente, dar tot o să comentez de fiecare dată. Distracția s-a mutat în Silver Church, club în care au loc destule evenimente de genul, deși n-ai zice că are vreo treabă cu lumea rock dacă te-ai duce într-o vineri seară normală acolo la ei. E amuzant pentru mine de fiecare dată să văd clubul ăla semi de fițe, care în mod normal e populat de corporatiști și oameni mai fancy, plin de pletoși și duhnind în ultimul hal a bere. A doua zi a fost dedicată metalului autohton – Kistvaen, Goodbye To Gravity, Days of Confusion și Negative Core.

Ca să le treacă supărarea rockerilor, cei la de la Phoenix Entertainment au anunțat următoarele:

”(…) Fanii vor avea acces la toate evenimentele de mai sus în baza biletelor pe zile sau a abonamentelor achiziționate pentru I AM THE ROCKER, dar își vor putea recupera și contravaloarea biletelor integral, dupa desfășurarea concertelor enunțate mai sus.

Tototdată, dorim să le mulțumim plătitorilor de bilet pentru susținerea pe care o manifestă față de mișcarea rock și metal și ne pare rău pentru această situație nefericită.

Mulțumirile noastre nu se rezumă la cuvinte, ci și la fapte astfel că le vom oferi celor care și-au procurat abonamente la festival, intrare gratuită la concertele Cannibal Corpse, Black Label Society, HIM + The Aristocrats sau Tony Macalpine (ultimele două la alegere), iar cei care dețin bilete pe o zi vor putea alege 2 show-uri la alegere dintre cele enunțate mai sus, aceștia trebuind doar să prezinte biletul valid achiziționat pentru I AM THE ROCKER.” 

Așa că eu zic să nu mai plângi ca o fetiță că, vai, ce nașpa sunt Phoenix Entertainment. Asta e, se întâmplă și celor mai buni, e greu să organizezi ditamai evenimentul, pentru că nu poți să controlezi absolut tot. Plus că ar fi plouat weekendul ăla, deci și dacă nu s-ar fi „reconfigurat” festivalul, tot te-ai fi plâns că sunt scârbe ăia că nu te-au lăsat să intri cu umbrelă și ai răcit, că ești sensibil. Nu zic că e ok, zic doar că au reacționat foarte bine organizatorii. Dacă ești așa pornit, du-te să-ți recuperezi banii de la punctele de vânzare Eventim, sau, mai bine, hai la concertele alea super tari la care poți să mergi moca acum – eu, una, de-abia aștept Cannibal Corpse și Black Label Society! \m/