Hai, fii sincer, unul din motivele principale pentru care ieși în club e ca să agăți. Sau ca să te îmbeți ca un porc, dar după ce faci asta, o să-ți vină, inevitabil, ideea de a agăța. Așa că m-am gândit să fiu de treabă și să îți dau câteva sfaturi – măcar s-o faci bine, să-ți și iasă.
De la un moment dat, cluburile au început să încurajeze treaba asta. Petrecerile alea tematice cu brățări care zic dacă ești cuplat sau disponibil, serile speciale în care se dau băuturi moca tipelor – un loc plin de gagici amețite și dornice de distracție, jackpot. Ba chiar, la un moment dat, știu că era o listă de cluburi din București despre care „se știa” că sunt pentru vânătoare. Eu, personal, susțin sus și tare că nicio combinație bună nu are cum să iasă dintr-o noapte de beție în club. Totuși, sunt de acord cu faptul că poate să ducă la o noapte foarte distractivă, dacă ești genul ”a morning of awkwardness is far better then a night of loneliness”, cum zicea marele Hank Moody.
Dacă ești tip, probabil ai făcut deja research pe Google, ți-ai întrebat prietenii, te-a mai învățat câte ceva viața, știi, în linii mari, cum se agață fetele. Fazele alea pentru care meriți să îți iei bătaie cu ”Hei, păpușă” și o palmă peste cur nu merg niciodată – cel puțin asta vreau să cred. Am fost dată afară din cluburi pentru că am reacționat violent în situații de-astea, dar nu regret nimic și o să fac același lucru de fiecare dată când mi se întâmplă. Îți atrage atenția o femeie din mulțime? Primul pas e să faci contact vizual. Cam atunci îți dai seama dacă ai șanse. Dacă se uită scârbită în altă parte, eu zic să cauți alta. Dar dacă simți că tipa e receptivă, man up, du-te zâmbind la ea, nu cu privirea ”vreau să ți-o trag” de caveman libidinos, dansează cu ea, invit-o la bar la un shot, fă conversație. Dacă arăți bine, o să fie mai ușor, adevărat. Dar îți garatez că fetele pun botu‘ și la tipii simpatici și inteligenți, ba multe chiar îi preferă. Dacă n-ai cine știe ce standarde și nu vrei decât să pleci cu una acasă, țintele ușoare sunt grupurile de fete – pentru că 9 din 10 „girls‘ nights” se termină cu fetele plângând de singurătate în baie – sau grasele, dacă ești cu adevărat disperat.
Femeile susțin că ele nu agață. Ever. Să fim serioși. Da, majoritatea sunt obișnuite să fie abordate de 5 dubioși pe seară. Dar, din când în când, vine momentul ăla în care ori apare un tip care îți dă lumea/hormonii peste cap, ori pur și simplu te simți singură, ești nefutută, de-astea. La tipe e un pic mai greu, sunt de acord. Da, nu o să ai doar panica băieților cu „dacă zice nu?”. Tu ești femeie și trebuie să dramatizezi, să complici și să gândești prea mult lucrurile. Dar asta e o prostie, așa pierzi momentele. Carpe that fucking diem. Nu, nu te face curvă un one night stand. Da, e ok să îl suni tu a doua zi dacă nu te sună el. Relaxează-te, du-te la el singură pe tine, și, orice ai face, nu emana disperare. Tipul ăla a ieșit să se distreze. Dacă ești încordată și îl întrebi care e părerea lui despre căsătorie, o să fugă de tine ca de dracu‘ – pe bună dreptate. Dacă te refuză, nu te duce la prietenul lui, o să fii penibilă.
Când e vorba de un cuplu care caută o a treia persoană, deja nivelul de dificultate crește. Trebuie să ai un radar foarte bun, să recunoști persoanele destul de open minded. Eu zic să vă poziționați într-un loc strategic, găsiți punctul de vizibilitate maximă. Scanați toate persoanele. O vedeți pe tipa zgomotoasă care dansează foarte provocator cu toată lumea, emană sexualitate și se distrează de minune? Cel mai probabil ea e. Iar tipul pe care l-ai văzut sărutându-se cu vreo 10 gagici în ultima ora sigur e dornic de o experiență nouă. Mi se pare mai ok să se ducă tipa din cuplu să facă the dirty work, plus că e foarte distractiv. Desigur, nu e fail-proof metoda asta. Încă nu am reușit să descopăr care e secretul. Ultima oară, blonda cu sâni mari pe care am încercat să o vrăjesc toată noaptea ne-a lăsat baltă pe mine și pe prietenul meu în ultimul moment și a plecat acasă cu DJ-ul…