Nu știu despre tine, dar eu sunt un mare fan al comediilor. Până și la alea proaste râd cu lacrimi și, sincer, nu cred că am ratat vreo comedie romantică din ultimii 10 ani. Totuși, evit să le recomand prietenilor, nu de alta, dar deja apropiații nu mai au încredere în gusturile mele la filme. De data asta, însă, fac o excepție și insist că TOATĂ LUMEA trebuie să vadă Ted 2 – merită!
Nu îți face griji dacă ai ratat prima parte, eu am văzut-o fix înainte să mă duc la Ted 2 la cinema. Deși m-a înnebunit toată lumea cu filmul ăsta multă vreme, mi s-a părut fumată ideea de jucărie de pluș care a prins viață, așa că am zis pas. Într-adevăr, deși a avut niște faze funny tare, nu m-a impresionat prea tare, deci m-am gândit cu groază la cum o să fie următorul. Dar, surpriză, Ted 2 e genial, cred că e prima oară când un sequel mi se pare mai bun decât filmul original.
Povestea e cam de căcat, Ted și noua lui nevastă – pitzipoanca aia din primul film, Tami-Lynn – vor să adopte un copil. Nu le iese schema, ba chiar reușește ursul să își piardă statutul de persoană (și odată cu el drepturile, job-ul), e declarat obiect, blabla, uită-te la film și o să afli. Clar ar fi fost mai tare filmul fără fazele lacrimogene și substraturile serioase, lecțiile de viață care nu au ce căuta într-o comedie cu și despre sparți. Dar a fost atât de amuzant, fix genul de umor pe care îl iubesc – o combinație de geeky, ușor scârbos, câteodată prea sexual și foarte, foarte stupid.
Nu aș putea să aleg o fază preferată. Poate momentul în care cade o etajeră plină cu borcane de spermă pe John Bennett (Mark Wahlberg urlând disperat că are spermă în ochi și în gură, hăhă). Sau când apar random super actori ca Morgan Freeman (căruia Ted îi zice „aș vrea să dorm pe un pat făcut din vocea ta” – clar replica mea preferată din tot filmul) și Liam Neeson (pe un pat făcut din vocea lui aș vrea să dorm eu, vai!).
Dacă tot suntem la capitolul voci, nu pot să nu zic de Seth MacFarlane. De fiecare dată când vorbea Ted, mă gândeam doar la Peter Griffin. M-a ajutat și începutul filmului care a fost o scenă de musical fix ca aia din intro-ul de la Family Guy. Dar nu îl critic, tipul a făcut o treabă bună, ca de fiecare dată. Aș bea o bere cu el.
M-am bucurat că au înlocuit-o pe Mila Kunis, nu mă omor după ea. Amanda Seyfried e mult mai tare, mai ales când fumează din bong-ul ei în formă de penis. Mai apar persoane celebre care nu au nicio legătură cu nimic, gen Jay Leno care molestează bărbați prin băi, Jimmy Kimmel, Bobby Moynihan și mulți alții.
Aștept cu nerăbare Ted 3. Sigur o să le mai vină idei pentru încă un sequel, nu îmi fac griji – sper doar să nu le ia încă 3 ani. Până una alta, ia-ți prietenii și du-i la cinema, o să râdeți cu lacrimi și o să-mi mulțumiți.
P.S. Uite, uite, am făcut și poză cu Ted!
Da, mamă, avem și noi candelabru de-ăla
Printre zecile – sutele? – de pițipoance care se cred artiste și fac „muzică” de proastă calitate, făcându-mă pe mine să fug de radio ca de dracu’, mai există și câteva artiste decente. Cum ar Delia. Presupun că o judeci pentru că ai rămas cu părerea pe care ți-ai format-o despre ea pe vremea când era în N&D, dar dacă dai un search pe YouTube și asculți live session-urile ei, o să fii surprins.
De la un moment dat i-a crescut popularitatea și a devenit super divă. Statut pe care și-l merită, în opinia mea. Și nu zic asta doar pentru că mi-au plăcut ultimele chestii pe care le-a scos, pentru că știu că sunt subiectivă și alea nu sunt decât niște melodii catchy fără valoare artistică pe care le cântă o tipă îndeajuns de pretty și cu farmec cât să fiu mai îngăduitoare cu ea. Am ajuns întâmplător la un mini-concert al ei anul trecut și nu mi-a venit să cred.
Femeia cântă cu trupă de rock, la prestația respectivă a trecut prin toate hiturile anului adaptate într-un fel foarte tare, am auzit și niște Nirvana, și niște Led Zeppelin, plus că a rupt scena aia în două. Energie multă, se vedea că se simte bine, ceea ce mie mi se pare esențial la un artist de genul.
Nu sunt singura care crede asta, cam toată lumea o iubește. Sau, mă rog, o iubea înainte să își lanseze ultimul hit, „Da, mamă”. Au sărit toți cretinii că, vai, Delia, idolul adolescentelor din minunata noastră țară, instigă tineretu’ la consum de alcool, domne. Ca și cum până acum două săptămâni, toate puștoaicele erau niște îngerași inocenți, care au trăit departe de orice formă sau idee de depravare. Am bârfit azi cu Ivanna acest subiect și a zis ea foarte bine… într-un popor în care laitmotivul melodiilor tradiționale e alcoolul (”Cine-a pus cârciuma-n drum”, ”Dă-i cu vinu’ pân la ziuă” și tot așa), reacțiile astea sunt de căcat și o dovadă de mare ipocrizie.
Pe mine, evident, m-a prins și melodia asta. Un fel de Sia – Chandelier de România, Delia plânge după unu’ și bea ca să-l uite pe fraier. Încă nu înțeleg ce caută mă-sa în ecuația asta, dar presupun că nu am analizat eu destul de profund melodia – sau nu am suferit îndeajuns de mult din dragoste. Fiecare cu coping mechanism-ul lui. Delia și Sia se îmbată și zâmbesc fals, apoi plâng în întuneric, Tove Lo se sparge și și-o trage cu străini, Tayor Swift și fetele alea care cântau „Black Widow” fac circ și se răzbună.
Videoclipul e badass tare, alb-negru, cu scandal, ură și furie. Delia e rock și tatuată – pisi, nu prea merge imaginea de bad girl cu tine „din dragoste plânsă”, cam lași impresia de adolescentă rebelă care nu înțelege mai nimic de la viață. Știu că ăla e publicul țintă, dar tu ai cam depășit de mult vârsta. Totuși, Delia arată extraordinar, ca de fiecare dată. O urăsc un pic pentru asta.
Oricare ar fi părerea ta despre melodia asta sau despre Delia în general, va trebui să te obișnuiești cu ea. O să te trezești fredonând pe stradă „Da, mamă, sunt beată”, pentru că deja e prea des la radio. Și dacă o să încerci să o eviți și o să schimbi posturile disperat, o să dai peste celălalt hit, „Cum ne noi” – apropo, și ăla mi-a plăcut. Încep să cred că am gusturi muzicale proaste, de fapt.