Am auzit începutul ăsta de propoziție de cînd eram în cărucior de bebeluș și purtam suzetă. După care venea concluzia că ăștia mai tineri sînt niște neisprăviți care nu se ridică la valoarea generațiilor anterioare. E o constantă a civilizației umane. Ăia mai bătrîni ca tine îți vor scoate ochii pînă cînd vor da colțul că tu nu ești ca ei. Că mașina pe care o conduci e nesigură și nu se compară cu caleașca în care se deplasau la 1800 și ceva. Că muzica jazz pe care o asculți e de căcat și nu se compară cu aia din belle epoque cu care au crescut. Că femeia trebuie să fie casnică, să nu aibă drept de vot sau să nu poarte fusta mai sus de genunchi și părul scurt. Că, în general, epoca în care au crescut e mai bună, mai civilizatoare și mai naturală decît asta de acum. Evident, a venit vremea decrețeilor să strîmbe din nas la orice fac și cum cresc nefericiții ăștia care s-au născut după 2000.
Generația cu cheia de gît sună miștocuț. Cumva, noi ăștia care am crescut așa, tindem să credem că situația aia e idilică și ar trebui preluată și de cei care ne moștenesc. Dar chiar era situația aia ok? Copii lăsați cu cheia de gît de la 7 ani? Pe bune? Țin eu minte o grămadă de situații în care am lăsat aragazul aprins și am ieșit afară. Aia fiind o perioadă în care gazul se întrerupea mai des decît serviciul tv online al Romtelecom. Și nu eram doar eu în situația aia, ci jumătate din generația mea. Să înțeleg că o lume în care copiii trebuie să se comporte ca adulții de la 7 ani e de dorit? Ia să ne mai gîndim puțin.
Copiii nu mai ies afară și stau doar cu ochii în calculator. Altă afirmație care e departe de adevăr, pe care o tot văd mestecată de la oameni fără copii sau cei care și-au crescut deja copiii dar nu-s încă bunici. Toate parcurile sînt pline din primăvară pînă la venirea iernii. Copiii merg la teatru sau la film, fie cu colegii fie cu familia, în weekend. Și cînd fac o pauză din toate astea, mai mult ca sigur merg la un atelier de creație, cursuri de dans sau muzică, antrenament la fotbal sau alt sport. De fapt, copiii de acum au programul de două ori mai încărcat decît l-am avut noi la vîrsta lor. S-a întipărit în mintea părinților că trebuie să știe și să facă tot, sau măcar cît mai multe. Și astea pe lîngă eternele sute de lecții de după școală, plus meditații. Mă refer aici la cei care trăiesc în mediul urban. Iar cînd stau cu ochii în calculator, se uită la povești, ascultă cîntece și învață să cuvinte noi în engleză.
Lui fiu-miu i-am cam dat libertate să-și caute el singur filme pe youtube. Și n-are nici o problemă să treacă de la desene cu Masha și ursul la cîntece în engleză și filmulețe educative de învățat engleza, trenul cu fructe sau numere, etc. Mai are, din cînd în cînd, plăcerile lui vinovate cu Sheep in the Island sau clipuri puțin mai sîngeroase 3D cu dinozauri. În rest știe toate filmele Disney și desenele de pe Disney Junior. Iar seara, la culcare, cere să i se spună alte povești. Și i le citesc de pe telefon, tabletă sau din carte. Pentru el nu contează platforma de pe care i le citesc. Și niciodată n-a contat, încă de pe vremea cînd locuiam în peșteri și le desenam pe pereți. Și nu văd nici o problemă în faptul că un copil de 5 ani să știe să umble și pe smartphone-ul tău. Iar postări de genul celei de mai jos le cataloghez mizerii inventate de retardați care n-au copii și nu știu ce poate face un copil.