Relația dintre părinți și copil – Cum Evoluează aceasta?

Încă din primul moment în care ai aflat că ești însărcinată și până mult după ce a făcut primii pași, se nasc o mulțime de întrebări.

Astfel, odata cu „oare cât de nesănătos este să facem sex în timpul sarcinii?”, până la felul în care sunteți implicați fiecare de-a lungul celor nouă luni și, mai apoi, în educația micuțului și în creșterea sa, sperăm să reușim să vă răspundem la orice întrebare care s-ar putea naște, iar conținutul acestui capitol să surprindă toate momentele voastre alături de micuț.

Relația dintre mamă și copil este una dintre cele mai rezistente, atât din punct de vedere biologic, cât și social. Este o relație care se bazează pe sentimentul matern, la care se adaugă interferențe sociale, psihologice, educaționale, culturale, tradiționale.

În mod normal, ambii părinți sunt implicați în creșterea și educarea copilului, dar tu, dragă mămică, rămâi factorul determinant care supraveghează și îndrumă împlinirea socială și biologică a puiuțului tău.

Ca orice relație socială, și interacțiunea părinți-copii depinde de anumiți factori, fie că este vorba de condițiile economice, factori culturali, temperamentali sau de tipul relației pe care ați avut-o la rândul vostru cu părinții.

Așa cum am amintit și până acum, imediat după naștere, există o perioadă privilegiată, când se stabilesc cele mai puternice legături mamă-copil. În urma acesteia, atât mama cât și tatăl devin brusc extrem de atrași de noul născut.

În ceea ce o privește pe mamă, există motivații psihologice și hormonale care întăresc acest atașament. Mama este elementul esențial al copilului, tot ea îi stimulează și îi induce comportamentul social, calitate pe care o dovedește de la cea mai fragedă vârstă, evident nu mai puțin de un an.

Pe lângă responsabilitățile de bază care trebuie să îi privească pe ambii părinți (îmbăierea copilului, schimbarea scutecelor, legănatul, ținutul în brațe etc), este bine, dragi mămici și tătici, să înțelegeți că pentru a stimula comportamentul social al copilului, trebuie cunoscut conceptul de dialog.

Ambii parteneri înțeleg că dialogul presupune două persoane în interacțiune, că ambele roluri sunt reciproce și interschimbabile (actor-spectator, vorbitor-ascultător). Aici mama intervine chiar în perioada de nou-născut a copilului și i se adresează vorbindu-i ca și cum acesta ar fi un interlocutor adevărat.

Mai este nevoie să vă amintim că puiuțul vostru dispune încă de la naștere de capacități senzoriale și perceptive? Atunci este lesne de înțeles de ce noul membru al familiei, chiar dacă atât de mic, poate răspunde la intențiile de comunicare avansate de voi adulții.

Ba mai mult, așteptați-vă să primiți unicul zâmbet social al puiuțului vostru la doar vârsta de două luni. Până atunci, nu vă așteptați de la el la intenții de comunicare.

Poate percepe însă bine și repede toate inițiativele voastre, în special ale tale, dragă mămică, cel mai activ partener. Și ca să nu existe loc de supărare, și tatăl poate obține un zâmbet prietenos dacă se apropie călduros de micuțul său.

Și cum rolul mamei este covârșitor, nu e de mirare că tot ea este cel mai mult implicată pentru deprinderea de către copil a limbajului verbal (de unde și denumirea de limbă „maternă”).

În concluzie, încă de când este sugar, micuțul intră în relație socială cu mama. Interacțiunea părinți-copil este un dialog social, schimbul fiind inițiat atât de mamă, cât și de tată, începând cu vârsta de două luni.

Un aspect foarte important este relația de cuplu. Când ambii parteneri devin părinți, automat au și responsabilități mai mari pentru că, nu degeaba, primele cuvinte rostite ale copilului sunt “mama” și “tata” și astfel creșterea și educarea lui devine o misiune pe care cei doi o au de împărțit.

Ne-am obișnuit că mama este cea responsabilă de creșterea și eventual educația copiilor.

Nu ar fi totuși minunat să vedem mai des, în parcuri, pe stradă, în magazine sau pe terenul de sport tătici cu copiii lor? Ba da, mai ales dacă ne aducem aminte că este nevoie de o celulă a tatălui în egală măsură cu cea a mamei pentru ca o nouă ființă să ia viață.

După ce copilul împlinește un an, în mod ideal, tatăl ar trebui să devină mai activ în relația cu acesta. Ce înseamnă asta? Înseamnă că pas cu pas tatăl îl introduce treptat pe copil în viața socială.

Și mai înseamnă că el, tatăl,  este cel care trebuie să pună limite copilului, să îi interzică anumite lucruri, să îl obișnuiască să respecte unele reguli, la început simple apoi din ce în ce mai elaborate pe măsură ce micuțul are vârsta potrivită pentru a se adapta acestora. Nu uitați să îi și explicați aceste reguli.

Și nu aici se încheie responsabilitatea tatălui. Tatăl este important și datorită suportului pe care îl oferă mamei, iar dacă nu o face încă, amintiți-le acest aspect, dragi mămici, pentru ca voi să puteți fi în formă pentru puiuții voștri.

Este foarte important să existe o relație vie a părinților cu copiii, dar pentru aceasta, nu uitați, dragi mămici și tătici, ca este la fel de important ca relația dintre voi doi să fie la fel de vie.