Stiu, revin cu un articol dupa o lunga perioada de absenta- si voi incepe prin a scrie exact despre motivul care mi-a rapit timpul si inspiratia alocate “bebedariei”, dar si cu sfaturi venite din propria experienta…
Aproape de cand s-a nascut Daria, mi s-a parut ca respira greu, iar atunci cand dormea sforaia destul de zgomotos, total opus impresiei de “lady” pe care o dadea atunci cand era treaza… Am pus pe seama faptului ca nu ma pricep la bebelusi si ca o sa ii treaca in timp.
Apoi, cand cea mica avea doar 8 luni, ne-am mutat in Marea Britanie, ba chiar langa Londra- faimoasa intr-o vreme pentru smogul ce o acoperea, dar si pentru clima sa “minunata”, foarte umeda si ploioasa, la care se adauga vantul care sufla cu putere mai tot timpul. Si atunci am inceput sa inteleg ca fetita mea are o problema de sanatate…
Initial am stat cu ea acasa, pana a implinit 1 an, dupa care am dat-o la cresa. Invariabil, racea in fiecare saptamana- cu mucozitati care nu o lasau sa doarma decat in pozitie verticala (tinuta in brate pe piept) si febra medie spre mare (chiar si 39 de grade), pe care o tineam sub control cu Paracetamol si Nurofen date alternativ la cateva ore.
Am dus-o la doctor in Anglia, unde mi s-a explicat ca atunci cand exista obstructii in respiratie, organismul incearca sa se apere si asa apare febra.
Dar tot nu am fost multumita, si nu mi s-a parut normal ca pe cea mica sa nu o consulte un specialist (pediatru sau ORList)- asa ca, cu prima ocazie cu care am ajuns inapoi in Romania, am dus-o la un control de specialitate unde i s-a pus diagnosticul de polipi, care nu trec de la sine ci vor trebui operati la un moment dat.
Oricum, in acel moment Daria era inca micuta si nici nu ma gandeam “sa o duc la taiere”. Timpul a mai trecut, ne-am mutat inapoi in Romania din motive obiective (sistemul medical fiind unul dintre ele- sunt de acord sa platesc, dar macar stiu pentru ce!) si am ajuns pana la urma la un control la Spitalul de Pediatrie al MedLife, la doamna doctor Miorita Toader.
Dansa a tras prima concluzie ca intr-adevar Daria avea polipi, si ne-a spus ca desi putem amana operatia caci era vara (cand datorita climei din Romania ne mergea foarte bine, in afara de vesnicul sforait la somn), va trebui tinuta sub observatie.
Ne-a sfatuit sa o ducem des la mare, munte, excursii, pentru ca orice schimbare de aer ii face bine unui bolnav de polipi, insa in ziua de astazi, din cauza poluarii si a alimentatiei precare, lipsite de vitaminele si mineralele traditionale, nu se vor retrage de la sine.
Mai mult, ne-a dat indicatie de operatie urgenta in momentul in care cea mica incepe sa aiba cearcane dimineata, o trezesc greu sau observ apneea in somn (momente in care nu exista respiratie continua, in care exista pericolul lipsei de oxigenare a creierului)…
Ei bine, de la controlul acesta au trecut doar 2 luni si un pic, dupa care a venit vremea mai rece si toate simptomele mentionate de doamna doctor- asa ca am ajuns “la taiere”.
Cu ghilimelele de rigoare, intrucat operatia in sine nu este cea clasica, in care copilul ramane traumatizat pentru ca simte si vede cum ii este bagat pe nara un cleste si tesutul in plus este pur si simplu tras de acolo…
Operatia de polipi- experienta noastra – partea a 2-a
Dar, revenind la povestea noastra: doamna doctor lucreaza si la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu (din Bucuresti), unde ne-am dus cu trimiterea de la pediatru si analizele pe care ne-a dat dansa sa le facem inainte de operatie.
Ghinionul nostru a fost ca pe Daria tocmai o lovise gripa si din cauza ca avea febra in dimineata respectiva a trebuit sa amanam operatia inca 3 zile.
Dar, cum se zice, totul e bine cand se termina cu bine: desi in dimineata in care era programata operatia s-a nimerit sa fie foarte plin si a trebuit sa asteptam vreo 2 ore doar pentru internare, ca sa se elibereze un pat (lucru foarte greu de suportat pentru un copil caruia i se refuza apa si mancarea de cand se trezeste- in afara de niste ceai indulcit si o bucatica de ciocolata), lucrurile au decurs foarte rapid din momentul in care am ajuns pe sectie.
In doi timpi si trei miscari, a venit o asistenta cu formularele de completat, apoi anestezista, din nou asistenta cu preanestezia (2 siropuri pe care Daria le-a baut de sete si care mai mult au agitat-o)- dupa 10 minute de topait in pat (in timp ce se uita la desenele animate nelipsite din toate saloanele), am luat-o pe sus si am dus-o pana la intrarea spre salile de operatii.
La fix 10 minute dupa acel moment, a venit asistenta cu fetita mea adormita, horcaind mai rau decat in mod normal, apoi a mutat-o pe pat, a sters-o putin de sange la gurita si mi-a spus sa astept sa se trezeasca singura.
M-a impresionat foarte tare ca avea un tub in gurita si se vedea sangele in ambele nari- pentru orice mama cred ca este foarte dificil sa isi vada copilasul chinuit…
Evident, exact cand a plecat asistenta Daria a inceput sa tuseasca in somn, nu am rezistat si am ridicat-o, i-am scos eu tubul din gura ca sa poata tusi in voie si am luat-o in brate ca sa o linistesc.
A durat inca vreo 15 minute sa se calmeze- anestezia are efect invers asupra copiilor mici, ii agita, si in plus probabil nu inteleg durerea si toate senzatiile care ii coplesesc…
A venit si doctorita dupa, s-a uitat in nasuc, s-ar fi uitat si in gurita daca era lasata… Eu am avut grija sa ii suflu nasul Dariei cu resturile de sange destul de des, ea a scuipat putina saliva, dar fara sange imediat dupa ce s-a trezit, nu a vomitat deloc, iar dup ace si-a revenit din smiorcaiala cauzata de anestezie si-a strans singura lucrurile in ghiozdan, m-a luat de mana si m-a plimbat pe holul spitalului.
Deci, dupa o ora de la interventie am primit foaia de externare cu indicatii, Daria a primit 2 diplome de copilas cuminte si curajos si am plecat acasa.
Contraindicatiile pentru perioada imediat dupa operatie sunt:
- Iesitul din casa pentru 3-5 zile– copilul nu are voie sa se agite sau sa raceasca
- Intrarea in colectivitate se face dupa aproximativ 10 zile de la interventie
- Mancarea rece, fierbinte sau tare, care poate zgaria cerul gurii
Daria nu a facut deloc temperatura dupa operatie, ii era foame intruna si a fost dificil sa nu ii pot oferi o gama prea mare de mancaruri, si a fost foarte dificil sa o fac sa nu alerge prin casa sau sa topaie. In primele 3 zile o ustura gurita cand manca si cand casca, si a mai sforait cateva zile dupa operatie. Dupa care… a devenit asa silentioasa incat o verific noaptea daca mai respira!
Controlul l-am facut dupa 5 saptamani, totul a fost foarte bine. Au trecut 2 luni si jumatate de atunci, timp in care i-am dat suplimente alimentare pentru intarirea imunitatii (va urma un articol dedicate subiectului).
Important este ca nu am mai ajuns la raceli cu febra ca mai demult, nicio noapte nedormita din cauza vreunei viroze, si continuam fara simptome de polipi!
Concluzia: dragi parinti, daca cel mic este diagnosticat cu polipi, nu il operati la o varsta prea frageda, insa nu il lasati nici sa se chinuie!
Pe termen lung, este mult mai rau ca polipii sa isi faca de cap, sa creasca (era o fetita la internare care era de mult pe antibiotice, intrucat deja crescusera pana la urechi si facea direct otite, m-a impresionat foarte tare…) si sa blocheze respiratia normala, afectand creierul din lipsa oxigenarii pe langa toate celelalte complicatii…
Eu sunt foarte multumita de decizia pe care am luat-o, si as face de 1000 de ori la fel! Multa sanatate voua si puilor vostri!