În mare parte aceasta este secțiunea în care postăm tot ce creăm noi. De la campanii până la texte și poze, aici este vorba de creativitate, de ceea ce încercăm să facem, de imaginația noastră. Nu știm dacă e bine, dacă e rău, știm că noi avem idei și vrem ca lumea să le cunoască.
Uneori publicăm chiar și temele pe care le-am avut cândva în facultate, iar uneori ne stabilim noi subiecte cu deadline, fiecare alegându-și ce să facă – text, campanie sau imagine.
Deținem drepturi de autor asupra tuturor lucrărilor publicate, cine dorește să preia informațiile de aici, ne poate scrie un mail pe [email protected]
Cine nu va trimite mail și va folosi materialele fără acordul nostru, va suporta consecințele acțiunilor sale.
Ne rezervăm dreptul de a respecta oamenii care ne respectă.
Dansul găinii, sursă de inspirație pentru cel mai recent spot Mercedes-Benz
Generația din acest an a modelelor Merecedes-Benz din clasa S și CL beneficiază de tehnologia Magic Body Control, gândită pentru a asigura un grad optim de confort în timpul șofatului. Această inovație este strâns legată de sistemul de suspensie specific Mercedes, Active Body Control (ABC), peentru implementarea căreia s-a lucrat intens în ultimii trei ani.
Pentru a demonstra eficacitatea noii tehnologii Magic Body Control, creativii din spatele celui mai recent spot Mercedes-Benz au făcut o paralelă cu o trăsătură particulară pe care o au găinile: stabilitatea de netăgăduit a capului. Astfel, acestea își întind sau retrag gâtul automat în funcție de mișcările corpului.
Plecând de la acest atribut fizic deosebit al păsărilor de curte, a rezultat spotul de mai jos în care dansul găinii este folosit pentru a exemplifica stabilitatea fără egal pe care o oferă automobilele Mercedes-Benz.
Să urmărim așadar paralela dintre beneficiile tehnologiei Magic Body Control, dezvoltată de Mercedes, și mișcările găinilor pe ritmurile melodiei Upside Down, interpretate de Diana Ross.
Începutul
Mahatma Gandhi a spus “Fii tu însuţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” şi poate în mod inconştient la asta m-am gândit şi eu când am făcut acest site. Sigur, nu sunt Gandhi şi nu o să ajut India să îşi câştige independenţa deja câştigată şi nici nu o să aduc pace lumii, nu o să lupt cu asteroizi care ameninţă pământul şi nu, probabil nu o să îl dau jos nici măcar pe Băsescu. Ce vreau să fac, însă, e să schimb cel puţin lumea mea dacă nu şi pe cea publicitară.
După ce am căutat de lucru pe la agenţii şi am fost la interviuri unde mi s-a râs în nas la ideea că îmi doresc foarte mult să profesez în acest domeniu, am hotărât că e timpul să îmi iau licenţa. Am crezut, în mod naiv, că ăsta e impedimentul. După ce am luat licenţa, mi-am adus aminte de cele 15 agenţii care nu mi-au răspuns la mail şi probabil nici n-au aflat cine sunt, râsul acelui director l-am auzit ca un ecou şi am zis că nu are rost să caut iar. Mi-am dat seama că nu licenţa a fost impedimentul, acela a fost doar un lucru care trebuia dus la capăt. A fost TIMPUL pentru acea schimbare, am zis că e timpul să îmi câştig independenţa, demnitatea, să arăt că pot merge pe sârma creativităţii fără să îmi pierd echilibrul. M-am simţit ca o Indie haotică, cu un scop, dar fără cale.
Aşa că mi-am făcut calea. Se numeşte Time For Ads şi alături de mine păşesc oameni extraordinari care vor să arate acelaşi lucru, că POT, că VOR, că SUNT creativi, vrednici, că AU ceva de oferit. Aici noi avem ultimul cuvânt.
Site-ul este împărţit în mare parte în două sectoare, articole scrise în mod subiectiv, total neprofesionist, cu opinii, critici, dar în mare parte documentate şi tratate serios în neseriozitatea lor, articole despre ce reclame ne plac sau nu şi a doua parte în care publicăm propriile creaţii: texte, sloganuri, print-uri etc.
Eu una nu ştiu unde o să ajungem, dar singura certitudine pe care o am e că niciodată nu o să aflu dacă nu încerc.